Falimentul ... omniprezent

― Trebuie lăsat să treacă prin primul şuvoi, spuse Grandet intrind in sală,unde Eugenie şi maică-sa işi luaseră la repezeală locurile şi lucrau cu miini cuprinse de tremur, după ce-şi şterseseră ochii. Dar băieţaşul ăsta nu-i bun de nimic, se gindeşte mai mult la morţi decit la bani! Eugenie se infiora auzind pe tătine-său vorbind astfel, despre cea mai sfintă dintre dureri. Din acea clipă,incepu să-şi judece părintele. Deşi inăbuşit, plinsul lui Charles răsuna in toată casa; iar adincul său vaiet, care părea că iese de sub pămint, nu incetă decit pe seară, după ce se ogoise treptat.

― Bietul tinăr! il căină doamna Grandet.

Fatală exclamaţie! Moş Grandet se uită la soţie, la Eugenie şi la zaharniţă; işi aminti de imbelşugatul dejun gătit pentru nefericitul vlăstar al familiei şi se postă in mijlocul sălii:

― Eh! Nădăjduiesc, spuse el cu liniştea-i obişnuită, că vei inceta cu risipa, doamnă Grandet. Nu vă dau gologanul meu, rupt din inimă, ca să indopaţi cu zahăr pe acest mucos de nimic.

― Mama nu are nici o vină, spuse Eugenie. Eu sint aceea care...

― Nu cumva ai de gind, o intrerupse Grandet, să mi te pui impotrivă, pentru că eşti majoră? Ia seama, Eugenie!...

― Tată, fiul fratelui dumitale nu trebuie să ducă lipsă in casa dumitale de...

― Ta, ta, ta, ta! făcu dogarul pe patru tonuri diferite. Fiul fratelui meu incolo, nepotul meu incoace. Charles nu ne foloseşte la nimic, nu mai are nici o lăscaie; tată-său a dat faliment, şi cind acest muţunache se va sătura de bocit,o să se care de aici! Nu vreau să-mi răstoarne casa pe dos.

― Ce inseamnă, tată, a da faliment? intrebă Eugenie.

― A da faliment inseamnă a face cel mai necinstit lucru care poate dezonora un om.

― Trebuie să fie un cumplit de mare păcat... zise doamna Grandet. Iar fratele tău işi va primi pedeapsa cerească.

― Te-ai pus pe litanii, spuse bătrinul avar soţiei, ridicind din umeri. Falimentul, Eugenie, reluă el, e un furt pe care legea, din nenorocire, il ia sub ocrotirea ei. Oamenii şi-au incredinţat mărfurile lor lui Guillaume Grandet, bizuiţi pe onorabilitatea şi pe cinstea lui; el le-a luat totul, lăsindu-le doar ochii, ca să plingă. Hoţul de drumul mare e de preferat falitului; el te atacă, te poţi apăra, işi riscă capul; dar celălalt?... Pe scurt, Charles e dezonorat.

Cuvintele acestea răsunară in inima bietei copile şi-o apăsară cu toată infricoşata lor povară. Tot atit de pura pe cit de gingaşă ca o floare din mijlocul pădurii, ea nu cunoştea nici orinduielile lumii, nici viclenele ei socoteli, nici sofismele ei; primi deci atrocea răstălmăcire asupra falimentului dată dinadins de către tatăl său, fără să-i arate deosebirea dintre un faliment pus la cale şi unul fără voie.

― Ei bine, tată, şi dumneata n-ai putut să impiedici această nenorocire?

― Fratele meu nu s-a sfătuit cu mine; de altfel, datorează patru milioane.

― Tată, ce inseamnă un milion? intrebă ea cu naivitatea unui copil incredinţat că va găsi uşor ceea ce doreşte.

― Un milion? zise Grandet. Dar asta inseamnă un milion de monede a cite douăzeci de gologani, şi trebuie cinci piese de douăzeci de gologani ca să faci cinci franci.

― Doamne! doamne! strigă Eugenie, cum de-a avut oare unchiul patru milioane? Mai este cineva in Franţa care să aibă atitea milioane?

Moş Grandet işi mingiie bărbia, zimbi şi s-ar fi spus că negul din virful nasului i se dilată.

― Şi ce-o să facă vărul Charles?

― Va pleca in Indii, unde, după voinţa părintelui său, se va strădui să facă avere.

― Dar are bani ca să ajungă pină acolo?

― O să-i plătesc eu drumul pină la... da, pină la Nantes. Eugenie sări de gitul tatălui ei.

― Ah! tată, cit eşti de bun!

Il sărută in aşa chip, incit făcu aproape să-l mustre conştiinţa, care tot il cam zgindărea puţintel.

― In cit timp se poate stringe un milion? intrebă ea.

― Păi, răspunse dogarul, ştii ce e un napoleon21; trebuie cincizeci de mii de napoleoni pentru a face un milion.

― Mamă, să dăm acatiste pentru el.

― M-am gindit şi eu la asta, răspunse bătrina.

― Asta-i, bineinţeles! Mereu să cheltuiţi bani, strigă dogarul. Credeţi oare că curg mii şi sute pe aici?