Asist la un seminar al lui Heidegger. Curios, nici el nu poate scăpa de ticurile profesoratului. Vrea răspunsuri corecte: nu să găndească elevul, deci să aproximeze; ci să ştie. Esenţa profesorului este de a împiedica gândirea să fie căutare, spre a fi exactitate.
Să nu se poată fără asta?
*
Înainte exista sofistica. Învăţau oamenii cum să gândeşti despre orice şi ce să răspunzi oricui. Pe urmă, veacuri întregi, s-a învăţat retorică. Învăţau copiii cum să vorbeşti, care sunt părţile unui discurs, şi cum să spui ceva, chiar când nu ai nimic de spus. Azi nu se mai învaţă sofistica şi retorica. Dar ceva trebuie să le fi luat locul. Omenirea nu renunţă aşa de uşor la dreptul ei de a schimba învăţătura vie în învăţătură moartă. Ce le-a înlocuit? Am crezut multă vreme că este dreptul. Nu, e pedagogia.
*
Pedagogia vrea să tehnicizeze, să reducă la formă şi tipare ceva viu, aşa cum făcea sofistica pentru gând sau retorica pentru cuvânt. Orice om viu ştie să înveţe pe celălalt, după cum orice om bun e dicendi peritus şi orice pur gândeşte drept. Dar nu, oamenii vor o ştiinţă despre aşa ceva. Nu s-au întrebat, se vede, de ce sunt ştiinţe întregi care nu se mai predau astăzi.
Mă mir că Aristotel n-a fost şi pedagog.
Constantin Noica, Jurnal filozofic, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu