Pentru seminariile din datele de 26.04.2010 şi 28.04.2010 vă propun spre studiu următoarele materiale referitoare la cambie.
sâmbătă, 24 aprilie 2010
sâmbătă, 17 aprilie 2010
Justiţia ca serviciu public
Strategia de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public în perioada 2010-2014 o puteţi consulta aici.
Doliu naţional
HOTARARE nr. 349 din 14 aprilie 2010
pentru declararea zilei de 18 aprilie 2010 zi de doliu national pe teritoriul Romaniei
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 14 aprilie 2010
In memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, in care si-a pierdut viata si Presedintele Republicii Polone Lech Kaczynski, in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 6 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ART. 1
Se declara ziua de 18 aprilie 2010 zi de doliu national pe teritoriul Romaniei.
ART. 2
(1) In ziua de 18 aprilie 2010 toate institutiile si autoritatile publice centrale si locale au obligatia arborarii drapelului Romaniei in berna.
(2) Drapelul Romaniei in berna se mai arboreaza:
a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, institutiilor de invatamant de orice grad, institutiilor de cultura si misiunilor diplomatice ale Romaniei;
b) la punctele pentru trecerea frontierei, precum si in aeroporturi, porturi, gari si autogari;
c) ca pavilion pe navele de orice fel si pe alte ambarcatiuni ce navigheaza sub pavilion romanesc.
(3) Aceeasi obligatie revine si persoanelor fizice, daca arboreaza drapelul Romaniei la domiciliu sau la resedinta.
ART. 3
In ziua de 18 aprilie 2010 posturile nationale de radio si televiziune, precum si institutiile de cultura isi vor adapta programul in mod corespunzator.
pentru declararea zilei de 18 aprilie 2010 zi de doliu national pe teritoriul Romaniei
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 14 aprilie 2010
In memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, in care si-a pierdut viata si Presedintele Republicii Polone Lech Kaczynski, in temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 6 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ART. 1
Se declara ziua de 18 aprilie 2010 zi de doliu national pe teritoriul Romaniei.
ART. 2
(1) In ziua de 18 aprilie 2010 toate institutiile si autoritatile publice centrale si locale au obligatia arborarii drapelului Romaniei in berna.
(2) Drapelul Romaniei in berna se mai arboreaza:
a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, institutiilor de invatamant de orice grad, institutiilor de cultura si misiunilor diplomatice ale Romaniei;
b) la punctele pentru trecerea frontierei, precum si in aeroporturi, porturi, gari si autogari;
c) ca pavilion pe navele de orice fel si pe alte ambarcatiuni ce navigheaza sub pavilion romanesc.
(3) Aceeasi obligatie revine si persoanelor fizice, daca arboreaza drapelul Romaniei la domiciliu sau la resedinta.
ART. 3
In ziua de 18 aprilie 2010 posturile nationale de radio si televiziune, precum si institutiile de cultura isi vor adapta programul in mod corespunzator.
luni, 12 aprilie 2010
Legea educaţiei naţionale
Guvernul României a aprobat în şedinţa extraordinară de astăzi proiectul Legii educaţiei naţionale ce urmează a fi înaintat la Parlament pentru dezbateri. Acest proiect îl puteţi consulta aici.
joi, 8 aprilie 2010
Contractul de franciză
SPEŢA 1
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1649/2005
Dosar nr. 10117/2004
Şedinţa publică de la 10 martie 2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea reclamantei sucursala Sibiu a S.N.P. P. SA, cu sediul în Sibiu, prin care solicita instanţei obligarea pârâtei SC T. SRL, cu sediul în Sibiu, la plata sumei de 301.038.826 lei despăgubiri, din care 242.900.411 lei reprezintă contravaloarea lipsurilor de produse petroliere care au fost greşit imputate reclamantei, iar 58.138.415 lei reprezintă lipsuri de produse petroliere constatate cu ocazia ultimului inventar efectuat la staţie, în timp ce exploatarea acesteia se făcea pe baza unui contract de franciză încheiat între părţi (din 13 august 1999), a sumei de 171.978.910,90 lei, reprezentând dobânda legală calculată conform O.G.R. nr. 9/2000, calculată de la 10 iulie 2001 pentru prima sumă şi de la 1 august 2001 pentru prima sumă şi de la 1 august 2001 pentru cea de a doua, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei existenţei autorităţii de lucru judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 4372/ C pronunţată la 11 noiembrie 2003 a secţiei comerciale şi de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 79/ A pronunţată la 12 martie 2004 de către secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba Iulia, apelanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei constând în aceea că nu se poate vorbi în speţă de autoritatea lucrului judecat.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate constând în greşita reţinere a faptului că sunt îndeplinite cerinţele autorităţii de lucru judecat, aşa cum sunt cerute de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Critica este întemeiată.
Autoritatea lucrului judecat, aşa cum este reprezentată de art. 1201 C. civ., este o prezumţie legală, care împiedică ca o a doua cerere adresată instanţei, având acelaşi obiect, fiind întemeiată pe aceiaşi cauză şi care priveşte aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate să fie judecată, prezumându-se de la lege că prima hotărâre reprezintă adevărul.
Cu alte cuvinte, o a doua cerere poate fi înlăturată pe calea admiterii excepţiei puterii lucrului judecat ori de câte ori ea tinde, prin obiectul său, să pună instanţa în situaţia de a contrazice ori confirma ceea ce a stabilit o hotărâre anterioară.
Se înţelege că autoritatea de lucru judecat se degajă dintr-o hotărâre sau o parte din hotărâre, care s-a dat în urma unor dezbateri asupra fondului unui drept dedus judecăţii, iar hotărârea trebuia să fie irevocabilă, fiind rodul examinării contradictorii a raportului juridic supus judecăţii.
În speţă, pretenţiile formulate prin cea de-a doua cerere a reclamantei din acest proces, au format obiectul unei cereri reconvenţionale a acesteia în dosarul nr. 3587/2001 a Tribunalului Sibiu, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu motivarea că este nedovedită, întrucât au fost administrate ca probe acte neopozabile părţii adverse.
Cu alte cuvinte, dreptul ce constituie obiect al cererii nu este negat, ci este apreciat ca nedovedit cu probele administrate în acest proces.
Chiar aşa fiind, în calea de atac a recursului, motivarea primei instanţe a fost substituită cu aceea că acţiunea reconvenţională este prematură şi că ea poate fi valorificată numai după anularea protocolului încheiat între părţi la 6 iulie 2001.
Se deduce din cele de mai sus că nu există o primă hotărâre care să fi examinat şi rezolvat fondul dreptului ce a format obiectul cererii reconvenţionale a actualei reclamante şi că nu există autoritate de lucru judecat care să împiedice cererea de stabilire a acestui drept în cadrul unui nou proces.
În consecinţă, întrucât procesul s-a rezolvat pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se admite prezentul recurs, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., modificând decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei şi casării sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei acesteia în scopul judecării cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Sibiu, împotriva deciziei nr. 79/ A din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, admite apelul reclamantei şi casează sentinţa nr. 4372 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Sibiu.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 martie 2005.
SPEŢA 2
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2870/2007
Dosar nr. 6947/54/2006
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC TRACIA TRADE EXIM SRL Târgu Mureş, a chemat în judecată pe pârâta SC HUROPARK SRL Timişoara solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de colaborare, înlăturarea din participaţiune a pârâtei şi obligarea acesteia la cheltuieli de judecată, acţiune precizată la 17 ianuarie 2005 în sensul că pârâţi sunt şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş şi Primăria Târgu Mureş.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr. 18/C din 13 februarie 2006, a respins acţiunea şi a obligat pe reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâta dispune de dreptul de distribuire a Know-how sistem de parcare Tell Park prin cumpărarea drepturilor de la Orpark Ltd Tel Aviv, iar în contractul de asociere încheiat şi-a îndeplinit obligaţiile de a pune la dispoziţie licenţa.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 141 din 16 iunie 2006, a respins apelul reclamantei şi a admis apelul pârâtei în privinţa cheltuielilor de judecată, obligând pe reclamantă la 19200 lei la instanţa de fond şi 40 lei în apel.
Instanţa a considerat că prin clauzele contractuale, pârâta s-a obligat să pună la dispoziţie licenţa de funcţionare Tell Park, pe care părţile au cunoscut-o înainte de semnarea contractului, astfel încât nu se poate avea în vedere cauza ilicită sau invocată a contractului de colaborare după cum nu s-a exclus participarea pârâtei la pierderi ci acestea au fost numai limitate la bugetul previzionat.
În privinţa criticilor legate de executarea contractului, Curte de apel a considerat că nu pot fi cauze de nulitate ci numai motive de reziliere a contractului.
Referitor la cheltuieli de judecată raportate de pârâtă, curtea de apel a reţinut că aceasta a făcut dovada, cu onorariile de avocat şi expert precum şi cu deplasările efectuate, o sumă de 19200 lei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9.
Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat formele de procedură respingând nemotivat cererea pentru lipsă de apărare, întemeiată pe dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., amânând pronunţarea până la 26 iunie 2006 când s-a pronunţat în şedinţa de la camera de consiliu.
Pe de altă parte, instanţa nu a înţeles noţiunea de Know-how preluând concluziile experţilor, fără însă a ţine cont de expunerea de motive înregistrată în anul 1999 la Primăria Târgu Mureş care prevedea exploatarea pe bază de licenţă a unui sistem de parcare cu taxă în zone delimitate cu indicatoare care presupuneau folosirea unor tichete şi a unor programe de calcul, pot fi protejate conform Legii nr. 8/1996.
Întrucât nu a dispus de drepturi protejate pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Alături de cauza ilicită, susţine recurenta şi consimţământul viciat de eroare asupra substanţei obiectului convenţiei, dar şi existenţa unei clauze leonine ce exonera pârâtele de plata pierderilor în condiţiile în care cheltuielile nu depăşeau 40% din venituri.
Ultima critică a deciziei atacate au în vedere greşita aplicare a legii în sensul că drepturile şi obligaţiile părţilor în privinţa participării SC HUROPARK SRL se subsumau unui contract de franciză.
Prin concluziile scrise, intimata pârâtă SC HUROPARK SRL a evocat excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii în anulare.
Faţă de caracterul absolut al nulităţii cu care instanţele au fost învestite, excepţia este neîntemeiată şi va fi respinsă.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 156 C. proc. civ. dau posibilitatea instanţei să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic susţinută, iar când refuză amânarea este obligată să amâne pronunţarea, la cererea părţi, în vederea depunerii concluziilor scrise.
În aceeaşi măsură dispoziţiile art. 256 C. proc. civ. stabilesc procedura deliberării: după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret fie în şedinţă, fie în camera de consiliu iar pronunţarea hotărârii se face în şedinţă publică (art. 261 pct. 8 C. proc. civ.).
Nici o regulă procedurală nu a fost încălcată de curtea de apel prin deliberarea în camera de consiliu şi pronunţarea în şedinţă publică, a hotărârii luate.
Noţiunea Know-how este definitivă de cunoştinţe tehnice nebrevetate, dar transmisibile prezentând o noutate numai relativă şi subiectivă sintetic exprimate prin expresia „faptul de a şti cum să procedezi” (the Know how to do it”)
Cuprinzând abilitatea tehnică şi grija cu care este pus în practică un procedeu deja cunoscut, transmiterea asistenţei tehnice şi optimizarea punerii în aplicaţie a procedeelor utilizate, Know-how-ul este caracterizat prin noutate şi secret, dar nu în sensul în care aceste caracteristici sunt considerate în privinţa brevetelor ori a secretului de fabricaţie.
Noutatea brevetului se stabileşte în raport cu stadiul cunoscut al tehnicii şi are un caracter absolut în timp ce noutatea Know how-ului este raportată la persoana sau întreprinderea care vrea să îl dobândească.
De aceea licenţa de funcţionare, prevăzută în art. 4 lit. c (a) nu era necesară, pârâta SC HUROPARK SRL punând la dispoziţie în cadrul contractului, cunoştinţele tehnice şi abilitatea cedate acesteia la 18 decembrie 1998, prin contract de către Varimex Kiilkereskedelmi Kft.
Instanţele de fond judicios au considerat îndeplinită condiţia prevăzută de prevederea contractuală cât timp la 29 septembrie 1998, proprietarul iniţial al Know-How-ului a brevetat pentru România sistemul de parcare iar pârâta SC HUROPARK SRL a achiziţionat dreptul de utilizare, a pus la dispoziţia asocierii acest drept şi a implementat programele de exploatare instruind personalul implicat şi livrând la preţul convenit tichetele, până la momentul suspendării plăţilor.
În această situaţie evocarea prevederilor art. 948, 954 şi 966 C. civ. privind cauza inexistentă sau falsă şi consimţământul viciat nu-şi mai găsesc suportul, în condiţiile în care părţile aveau cunoştinţă de sistemul Tellpark prin studiul de fezabilitate realizat şi oferta comună înaintată primăriei.
Pe de altă parte, prevederile art. 1513 alin. (2) C. civ. sancţionează cu nulitatea convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere. Art. 5 din contract nu a prevăzut însă scutirea de participare la pierdere ci a limitat aceasta la bugetul previzionat. Astfel niciunul din asociaţi nu a fost scutit de participare la pierdere pentru a concluziona la existenţa clauzei leonine.
Faptul că obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor se subsumează unui contract de franciză, deşi expus numai în această cale de atac, nu modifică considerentele pentru care instanţele de fond au pronunţat soluţii legale şi temeinice.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 141 din 16 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.T.E. SRL Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 141 din 16 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2007.
SPEŢA 3
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 383/2008
Dosar nr. 43/101/2006
Şedinţa publică de la 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi, la data de 13 octombrie 2006, reclamanta SC M.S. SRL, în faliment, prin lichidatorul judiciar P.E., a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, sucursala P. Mehedinţi, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.184.368.840 ROL, (118.436,88 RON) reprezentând contravaloarea facturii nr. 3614572/3 decembrie 2004, emisă în scopul regularizării contractului de franciză nr. IP 509/28 octombrie 1999.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinţi a dispus, prin încheierea pronunţată la data de 18 ianuarie 2007, la solicitarea pârâtei, introducerea în cauză, în aceeaşi calitate, a SC P.O. SA, iar, prin sentinţa nr. 116/ C, pronunţată la data de 15 februarie 2007, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite cerinţele principiului consacrat de art. 1201 C. civ., întrucât scopul final urmărit de SC M.S. SRL, atât prin introducerea acţiunii soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu - Severin, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 814/ R din 08 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, cât şi prin acţiunea dedusă judecăţii, este constatarea existenţei unei creanţe în valoare de 118.436,88, lei Ron împotriva SC P. SA, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 3614572 din 03 decembrie 2004, emisă în executarea contractului comercial tip franciză IP nr. 5509 din 28 octombrie 1999.
Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin decizia nr. 132, pronunţată la data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, în mod greşit, tribunalul a apreciat că există două cereri de chemare în judecată cu părţi, obiect şi cauză identice, şi că, în condiţiile în care una a fost soluţionată irevocabil, există autoritate de lucru judecat, dat fiind că litigiul anterior, soluţionat prin sentinţa nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu - Severin în dosarul nr. 3632/2006, a avut ca obiect menţinere poprire, ca modalitate de executare silită, înfiinţată de executor asupra conturilor terţului poprit SC P. SA, iar, în prezenta pricină, SC M.S. SRL urmăreşte realizarea dreptului subiectiv de creanţă pe care pretinde că îl are împotriva SC P. SA.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, SC P. SA, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că, atât acţiunea dedusă prezentei judecăţi, cât şi acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2196 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin, irevocabilă, izvorăsc din contractul de franciză în baza căruia este emisă factura nr. 3614572 din 03 decembrie 2004, critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Este de observat că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin nr. 3632/2006, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 841/ R din 8 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, creditoarea A.F.P. Drobeta Turnu - Severin a chemat în judecată pe debitoarea SC M.S. SRL şi pe terţul poprit P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună menţinerea popririi înfiinţată asupra conturilor terţului poprit, prin adresele nr. 2328 din 04 martie 2005 şi nr. 245 din 04 martie 2005.
Se constată, aşadar, că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat faţă de această cerere de chemare în judecată, pe existenţa căreia prima instanţă şi-a argumentat soluţia, având în vedere că, în raport cu cererea dedusă prezentei judecăţi, nu este îndeplinită nici una din cerinţele triplei identităţi prevăzută de precitatul articol 1201 C. civ., cu privire la obiect, cauză şi părţi în aceeaşi calitate, aşa încât nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 132 din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
marți, 6 aprilie 2010
Contractul de cont curent
SPEŢA 1
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1072/2003 Dosar nr. 741/2000
Şedinţa publică de la 20 februarie 2003
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1567 din 17 iulie 1998, reclamanta S.C. O. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. J. S.A. la plata sumei de 33.044.146 lei din care 23.198.687 lei penalităţi de 0,3% pe zi de întârziere şi 9.845.459 lei dobânzi bancare.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a livrat pârâtei marfă în valoare de 22.911.008 lei pe care aceasta a achitat-o cu întârziere, astfel că datorează penalităţi, conform clauzelor din contract.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a B.C.B. S.A. Constanţa, susţinând că a achitat facturile cu 11 file C.E.C. vizate de chemata în garanţie şi aceasta este în culpă pentru nevirarea sumelor de bani în contul reclamantei.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 703 din 5 mai 1999, a admis în parte acţiunea reclamantei, cât şi cererea de chemare în garanţie.
A fost obligată pârâta la 9.845.459 lei dobândă bancară şi chemata în garanţie la 5.062.409 lei daune.
A fost respins capătul de cerere privind plata penalităţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că penalităţile nu se mai datorează pentru facturile emise după expirarea contractului or, facturile în litigiu sunt emise la doi ani după expirarea contractului.
În ceea ce priveşte dobânzile bancare, s-a apreciat că întârzierea s-a datorat culpei chematei în garanţie care nu a decontat la timp filele C.E.C. în sumă de 5.062.409 lei şi pe care le datorează cu titlu de daune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta, cât şi chemata în garanţie.
Pârâta susţine că, în mod greşit, a fost obligată la dobânzi bancare, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că ar fi contractat credite şi că există legătură de cauzalitate între întârzierea la plată a facturilor şi plata de dobânzi bancare.
Chemata în garanţie susţine că instanţa a calificat greşit acţiunea combinând regulile răspunderii civile contractuale cu cele ale răspunderii delictuale.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 694 din 28 octombrie 1999, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
S-a reţinut că dobânzile datorate de pârâtă reprezintă o daună pentru lipsa de folosinţă a fondurilor băneşti proprii şi cuantumul stabilit de raportul de expertiză nu a fost contestat.
În ceea ce priveşte apelul chematei în garanţie, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu şi-a îndeplinit corect obligaţiile derivând din executarea contractului de cont curent, neavând nici o relevanţă că întârzierea în decontare s-a datorat blocării conturilor de către B.N.R.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs chemata în garanţie care critică ignorarea de către instanţa de apel a incidenţei Legii nr. 64/1995, respectiv a art. 31, care dispune suspendarea tuturor acţiunilor pentru realizarea creanţelor, motiv bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Se invocă şi greşita aplicare de către instanţe a cumulului de răspunderi, cea contractuală şi cea delictuală, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta critică decizia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ. şi arată că nu s-a făcut dovada prejudiciului prin existenţa unui contract de credit şi a legăturii de cauzalitate între întârzierea la plată şi suportarea dobânzilor bancare.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul chematei în garanţie, se constată că instanţa de apel s-a pronunţat anticipat asupra suspendării întemeiate pe dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 64/1995 continuând judecata, iar răspunderea chematei în garanţie este cea contractuală, întemeiată pe contractul de cont curent.
Datorită neexecutării acestuia, decontarea s-a făcut cu întârziere.
Instanţele nu au aplicat atât răspunderea contractuală, cât şi cea delictuală şi au acordat daune sub forma dobânzilor în baza art. 43 C. com.
Referitor la recursul pârâtei, se reţine că nu era necesar a se dovedi nici prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate între plata cu întârziere şi prejudiciul produs reclamantei prin această întârziere, deoarece dobânda pentru sumele de bani datorate curge de drept, potrivit dispoziţiilor art. 1088 alin. (1) şi art. 43 C. com.
Negăsindu-se întemeiate nici unul din motivele de recurs invocate de chemata în garanţie şi de pârâtă, urmează ca recursurile acestora să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de chemata în garanţie B.C.B. sucursala Constanţa şi pârâta S.C. J. S.A. Mangalia, împotriva deciziei nr. 694/ COM din 28 octombrie 1999, a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 februarie 2003.
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1072/2003 Dosar nr. 741/2000
Şedinţa publică de la 20 februarie 2003
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1567 din 17 iulie 1998, reclamanta S.C. O. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. J. S.A. la plata sumei de 33.044.146 lei din care 23.198.687 lei penalităţi de 0,3% pe zi de întârziere şi 9.845.459 lei dobânzi bancare.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a livrat pârâtei marfă în valoare de 22.911.008 lei pe care aceasta a achitat-o cu întârziere, astfel că datorează penalităţi, conform clauzelor din contract.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a B.C.B. S.A. Constanţa, susţinând că a achitat facturile cu 11 file C.E.C. vizate de chemata în garanţie şi aceasta este în culpă pentru nevirarea sumelor de bani în contul reclamantei.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 703 din 5 mai 1999, a admis în parte acţiunea reclamantei, cât şi cererea de chemare în garanţie.
A fost obligată pârâta la 9.845.459 lei dobândă bancară şi chemata în garanţie la 5.062.409 lei daune.
A fost respins capătul de cerere privind plata penalităţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că penalităţile nu se mai datorează pentru facturile emise după expirarea contractului or, facturile în litigiu sunt emise la doi ani după expirarea contractului.
În ceea ce priveşte dobânzile bancare, s-a apreciat că întârzierea s-a datorat culpei chematei în garanţie care nu a decontat la timp filele C.E.C. în sumă de 5.062.409 lei şi pe care le datorează cu titlu de daune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta, cât şi chemata în garanţie.
Pârâta susţine că, în mod greşit, a fost obligată la dobânzi bancare, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că ar fi contractat credite şi că există legătură de cauzalitate între întârzierea la plată a facturilor şi plata de dobânzi bancare.
Chemata în garanţie susţine că instanţa a calificat greşit acţiunea combinând regulile răspunderii civile contractuale cu cele ale răspunderii delictuale.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 694 din 28 octombrie 1999, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
S-a reţinut că dobânzile datorate de pârâtă reprezintă o daună pentru lipsa de folosinţă a fondurilor băneşti proprii şi cuantumul stabilit de raportul de expertiză nu a fost contestat.
În ceea ce priveşte apelul chematei în garanţie, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu şi-a îndeplinit corect obligaţiile derivând din executarea contractului de cont curent, neavând nici o relevanţă că întârzierea în decontare s-a datorat blocării conturilor de către B.N.R.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs chemata în garanţie care critică ignorarea de către instanţa de apel a incidenţei Legii nr. 64/1995, respectiv a art. 31, care dispune suspendarea tuturor acţiunilor pentru realizarea creanţelor, motiv bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Se invocă şi greşita aplicare de către instanţe a cumulului de răspunderi, cea contractuală şi cea delictuală, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta critică decizia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ. şi arată că nu s-a făcut dovada prejudiciului prin existenţa unui contract de credit şi a legăturii de cauzalitate între întârzierea la plată şi suportarea dobânzilor bancare.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul chematei în garanţie, se constată că instanţa de apel s-a pronunţat anticipat asupra suspendării întemeiate pe dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 64/1995 continuând judecata, iar răspunderea chematei în garanţie este cea contractuală, întemeiată pe contractul de cont curent.
Datorită neexecutării acestuia, decontarea s-a făcut cu întârziere.
Instanţele nu au aplicat atât răspunderea contractuală, cât şi cea delictuală şi au acordat daune sub forma dobânzilor în baza art. 43 C. com.
Referitor la recursul pârâtei, se reţine că nu era necesar a se dovedi nici prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate între plata cu întârziere şi prejudiciul produs reclamantei prin această întârziere, deoarece dobânda pentru sumele de bani datorate curge de drept, potrivit dispoziţiilor art. 1088 alin. (1) şi art. 43 C. com.
Negăsindu-se întemeiate nici unul din motivele de recurs invocate de chemata în garanţie şi de pârâtă, urmează ca recursurile acestora să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de chemata în garanţie B.C.B. sucursala Constanţa şi pârâta S.C. J. S.A. Mangalia, împotriva deciziei nr. 694/ COM din 28 octombrie 1999, a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 februarie 2003.
SPEŢA 2
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1836/2005
Dosar nr. 9655/2004
Şedinţa publică de la 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 17 aprilie 2004, înregistrată la nr. 7190, reclamanta, SC M. SA a chemat în judecată pârâta, B.C.I.Ţ. SA, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia să-i plătească suma de 40.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul pe care i l-a creat prin operaţiunea de debitare abuzivă a contului curent deschis la această bancă, plus dobânda aferentă acestei sume la nivelul perceput de menţionata bancă la creditele în valută, al cărei cuantum de 800 dolari S.U.A. a fost precizat, prin petiţia depusă la dosar la data de 10 septembrie 2003.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 15239, pronunţată la data de 27 noiembrie 2003, în dosarul nr. 7190/2003, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, cu motivarea că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 998-999 C. civ., întrucât nu se poate reţine vreo faptă ilicită în sarcina pârâtei.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin decizia comercială nr. 113, pronunţată la data de 30 martie 2004, în dosarul nr. 235/2005.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, ca fiind corectă, concluzia instanţei de fond în sensul că, în speţă, nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte în lipsa unei fapte culpabile a acesteia şi a unui prejudiciu pe care să-l fi produs apelantei reclamante prin debitarea contului său cu suma în litigiu, faţă de prevederile stipulate la pct. 25 şi la pct. 33 din condiţiile generale de afaceri ale b.c.I.Ţ. SA, pe care aceasta le-a acceptat prin semnarea cererii de deschidere a contului.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta reclamantă SC M. SA, invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţele au interpretat, greşit, actul dedus judecăţii, ignorând faptul transmiterii C.E.C. - ului prin gir şi efectele prevăzute de Legea C.E.C. - ului pentru această operaţiune juridică şi au aplicat, eronat, prevederile pct. 25 şi pct. 33 din Condiţiile generale de afaceri ale contactului de cont curent, considerând, greşit, că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale a B.C.I.Ţ. SA, pentru a face aplicarea art. 998 şi 999 C. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în principal, că transmiterea unui gir spre încasare nu exonerează pe girant de garanţia de plată, astfel că, în lipsa unei clauze de exonerare girantul, SC M. SA răspunde faţă de giratara, B.C.I.Ţ. SA de neplata C.E.C. - ului, apreciind, că, în mod corect, instanţele au aplicat prevederile art. 25 din Condiţiile generale de afaceri privind acordul, expres, anticipat, la debitarea contului cu sau fără notificare şi au reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ.
Recursul este fondat.
Astfel, este de observat că operaţiunea de transmitere prin gir de către beneficiarul SC M. SA a C.E.C. - ului bancar nr. 200258 din 28 ianuarie 2002, andosat şi predat în original, conform cerinţelor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, modificată, către B.C.I.Ţ. SA, a indus acesteia calitatea de giratar recunoscută prin întâmpinare şi exercitată, ca atare, prin faptul de a fi încasat, în cont propriu, suma înscrisă pe acest instrument de plată de la banca plătitoare J.P.M.C.B., în baza convenţiilor de cash letter şi de a fi plătit girantului contravaloarea C.E.C. - ului girat.
Având în vedere, deopotrivă, că menţionatului gir îi lipseşte menţiunea „spre încasare” sau o altă menţiune prevăzută de art. 24 din evocatul act normativ şi că B.C.I.Ţ. SA nu a dovedit că instrumentul de plată în litigiu i-a fost prezentat în vederea obţinerii unui comision sau speţe de remitere, rezultă că instanţele fondului, considerând-o, în această operaţiune, bancă intermediară, prin calificarea dată astfel raporturilor juridice dintre părţi, au interpretat, greşit, actul juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind, fapta giratarei B.C.I.Ţ. SA de a debita, automat, fără înştiinţare prealabilă, la data de 20 ianuarie 2003, contul curent al SC M. SA cu suma de 40.000 dolari S.U.A., cu intenţia dolosivă de a-şi recupera, în acest mod culpabil, în dauna acesteia, menţionata sumă, ce-i fusese debitată de banca plătitoare, J.P.M.C.B. în urma refuzului băncii trăgătoare, I.O.B.S. de a plăti trasului H.N.Y. C.E.C. - ul în discuţie, pe motiv că era falsificat în ce priveşte valoarea, beneficiarul şi data emiterii, în loc de a urma, într-o asemenea situaţie, împotriva girantului, obligat de regres, procedura prevăzută de Legea C.E.C. - ului, are caracter delictual, dedus atât din abuzul contractual săvârşit cu intenţie, echivalent cu dolul, care caracterizează reaua credinţă în această materie, cât şi din încălcarea dispoziţiilor legale incidente.
Faţă de evidenţa întrunirii, cumulative, a condiţiilor prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., se constată că refuzul aplicării acestor texte de către instanţe, în speţă nu se justifică şi că pct. 25 şi pct. 33 din Condiţiile generale de afaceri ale B.C.I.Ţ. SA, au fost, greşit aplicate, întrucât suma de 40.000 dolari S.U.A., înscrisă în contul curent al SC M. SA, urmare a operaţiunii de girare a C.E.C. - ului de către menţionata bancă, nu reprezintă o sumă necuvenită, în sensul precizatului pct. 25, lipsind astfel de obiect „prevederile”, „normele” şi „procedurile de lucru” ce pot fi opuse clientului, la care se referă pct. 33.
Pentru aceste considerente, apreciind îndeplinite cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului pe care o va schimba, în tot, astfel că va admite acţiunea reclamantei, aşa cum a fost întregită prin precizarea făcută la data de 10 octombrie 2003, cu consecinţa obligării pârâtei să plătească acesteia suma de 48.000 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri ce se constituie, în respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, din prejudiciul efectiv, reprezentat de suma de 40.000 dolari S.U.A., debitată ilicit din contul curent al SC M. SA şi din beneficiul nerealizat, reprezentat de dobânzile aferente acestei sume, neîncasate ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, cuantificate de reclamantă, în exerciţiul dreptului său de dispoziţie, la 800 dolari S.U.A., în considerarea nivelului mediu al dobânzii de 6% perceput de B.C.I.Ţ. SA la creditele în valută în perioada cuprinsă între data debitării: 20 ianuarie 2003 şi data introducerii acţiunii: 20 aprilie 2003, calcul necontestat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bucureşti.
Modifică decizia civilă nr. 113 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 15239 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă şi admite acţiunea astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta B.C.I.Ţ. SA Bucureşti la plata sumei de 40.800 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 17 aprilie 2004, înregistrată la nr. 7190, reclamanta, SC M. SA a chemat în judecată pârâta, B.C.I.Ţ. SA, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia să-i plătească suma de 40.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul pe care i l-a creat prin operaţiunea de debitare abuzivă a contului curent deschis la această bancă, plus dobânda aferentă acestei sume la nivelul perceput de menţionata bancă la creditele în valută, al cărei cuantum de 800 dolari S.U.A. a fost precizat, prin petiţia depusă la dosar la data de 10 septembrie 2003.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 15239, pronunţată la data de 27 noiembrie 2003, în dosarul nr. 7190/2003, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, cu motivarea că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 998-999 C. civ., întrucât nu se poate reţine vreo faptă ilicită în sarcina pârâtei.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin decizia comercială nr. 113, pronunţată la data de 30 martie 2004, în dosarul nr. 235/2005.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, ca fiind corectă, concluzia instanţei de fond în sensul că, în speţă, nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte în lipsa unei fapte culpabile a acesteia şi a unui prejudiciu pe care să-l fi produs apelantei reclamante prin debitarea contului său cu suma în litigiu, faţă de prevederile stipulate la pct. 25 şi la pct. 33 din condiţiile generale de afaceri ale b.c.I.Ţ. SA, pe care aceasta le-a acceptat prin semnarea cererii de deschidere a contului.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta reclamantă SC M. SA, invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţele au interpretat, greşit, actul dedus judecăţii, ignorând faptul transmiterii C.E.C. - ului prin gir şi efectele prevăzute de Legea C.E.C. - ului pentru această operaţiune juridică şi au aplicat, eronat, prevederile pct. 25 şi pct. 33 din Condiţiile generale de afaceri ale contactului de cont curent, considerând, greşit, că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale a B.C.I.Ţ. SA, pentru a face aplicarea art. 998 şi 999 C. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în principal, că transmiterea unui gir spre încasare nu exonerează pe girant de garanţia de plată, astfel că, în lipsa unei clauze de exonerare girantul, SC M. SA răspunde faţă de giratara, B.C.I.Ţ. SA de neplata C.E.C. - ului, apreciind, că, în mod corect, instanţele au aplicat prevederile art. 25 din Condiţiile generale de afaceri privind acordul, expres, anticipat, la debitarea contului cu sau fără notificare şi au reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ.
Recursul este fondat.
Astfel, este de observat că operaţiunea de transmitere prin gir de către beneficiarul SC M. SA a C.E.C. - ului bancar nr. 200258 din 28 ianuarie 2002, andosat şi predat în original, conform cerinţelor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, modificată, către B.C.I.Ţ. SA, a indus acesteia calitatea de giratar recunoscută prin întâmpinare şi exercitată, ca atare, prin faptul de a fi încasat, în cont propriu, suma înscrisă pe acest instrument de plată de la banca plătitoare J.P.M.C.B., în baza convenţiilor de cash letter şi de a fi plătit girantului contravaloarea C.E.C. - ului girat.
Având în vedere, deopotrivă, că menţionatului gir îi lipseşte menţiunea „spre încasare” sau o altă menţiune prevăzută de art. 24 din evocatul act normativ şi că B.C.I.Ţ. SA nu a dovedit că instrumentul de plată în litigiu i-a fost prezentat în vederea obţinerii unui comision sau speţe de remitere, rezultă că instanţele fondului, considerând-o, în această operaţiune, bancă intermediară, prin calificarea dată astfel raporturilor juridice dintre părţi, au interpretat, greşit, actul juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind, fapta giratarei B.C.I.Ţ. SA de a debita, automat, fără înştiinţare prealabilă, la data de 20 ianuarie 2003, contul curent al SC M. SA cu suma de 40.000 dolari S.U.A., cu intenţia dolosivă de a-şi recupera, în acest mod culpabil, în dauna acesteia, menţionata sumă, ce-i fusese debitată de banca plătitoare, J.P.M.C.B. în urma refuzului băncii trăgătoare, I.O.B.S. de a plăti trasului H.N.Y. C.E.C. - ul în discuţie, pe motiv că era falsificat în ce priveşte valoarea, beneficiarul şi data emiterii, în loc de a urma, într-o asemenea situaţie, împotriva girantului, obligat de regres, procedura prevăzută de Legea C.E.C. - ului, are caracter delictual, dedus atât din abuzul contractual săvârşit cu intenţie, echivalent cu dolul, care caracterizează reaua credinţă în această materie, cât şi din încălcarea dispoziţiilor legale incidente.
Faţă de evidenţa întrunirii, cumulative, a condiţiilor prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., se constată că refuzul aplicării acestor texte de către instanţe, în speţă nu se justifică şi că pct. 25 şi pct. 33 din Condiţiile generale de afaceri ale B.C.I.Ţ. SA, au fost, greşit aplicate, întrucât suma de 40.000 dolari S.U.A., înscrisă în contul curent al SC M. SA, urmare a operaţiunii de girare a C.E.C. - ului de către menţionata bancă, nu reprezintă o sumă necuvenită, în sensul precizatului pct. 25, lipsind astfel de obiect „prevederile”, „normele” şi „procedurile de lucru” ce pot fi opuse clientului, la care se referă pct. 33.
Pentru aceste considerente, apreciind îndeplinite cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului pe care o va schimba, în tot, astfel că va admite acţiunea reclamantei, aşa cum a fost întregită prin precizarea făcută la data de 10 octombrie 2003, cu consecinţa obligării pârâtei să plătească acesteia suma de 48.000 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri ce se constituie, în respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, din prejudiciul efectiv, reprezentat de suma de 40.000 dolari S.U.A., debitată ilicit din contul curent al SC M. SA şi din beneficiul nerealizat, reprezentat de dobânzile aferente acestei sume, neîncasate ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, cuantificate de reclamantă, în exerciţiul dreptului său de dispoziţie, la 800 dolari S.U.A., în considerarea nivelului mediu al dobânzii de 6% perceput de B.C.I.Ţ. SA la creditele în valută în perioada cuprinsă între data debitării: 20 ianuarie 2003 şi data introducerii acţiunii: 20 aprilie 2003, calcul necontestat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bucureşti.
Modifică decizia civilă nr. 113 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 15239 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă şi admite acţiunea astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta B.C.I.Ţ. SA Bucureşti la plata sumei de 40.800 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
SPEŢA 3
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 804 Dosar nr. 346/2001
Şedinţa publică de la 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 ianuarie 2000 reclamantul F.P.S. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. S.A. cu sediul în Miercurea Ciuc la plata sumei de 321.736.600 lei reprezentând dividende pe anul financiar 1996-1997, 223.414.509 lei daune interese, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Harghita, Miercurea Ciuc, prin sentinţa civilă nr. 280 din 11 aprilie 2000 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la dividende datorate pe anii 1996-1997 în valoare de 321.737.600 lei şi daune interese constând din dobândă pentru perioada de la 2 iulie 1999 până la data pronunţării sentinţei în valoare de 24.328.572 lei.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că pârâta datorează dobânda în temeiul art. 1081 C. civ. de la 2 iulie 1999 data punerii în întârziere, iar valoarea acesteia în lipsa unei convenţii a părţilor s-a stabilit în raport de rata dobânzii la vedere de 10% pe an având în vedere adresa B.R.D. unde reclamantul are contul curent.
Prin decizia nr. 658 din 2 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în tot în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 223.414.509 lei daune interese moratorii conform calculelor reclamantului anexă la acţiune a cărui conţinut face parte integrantă din prezenta decizie, în loc de 24.328.572 lei cum a hotărât instanţa de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că plata cu întârziere a dividendelor atrage răspunderea debitorului în temeiul art. 43 C. com. raportat la art. 1084 C. civ., iar reclamantul a făcut dovada că şi-a păstrat la B.R.C. – disponibilităţile băneşti în cadrul unui contract de cont curent.
În termen legal, pârâta S.C. T. M.C. S.A. cu sediul în Miercurea Ciuc a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 11 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a calculat daunele moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de un an, întrucât în speţă se poate acorda în temeiul dispoziţiilor art. 43 C. com. dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României care este de 35% pe an şi nu de 55-85% pe an aşa cum s-a stabilit de instanţă. Că este de acord cu dobânda la vedere care este de 10 % pe an şi care este practica judiciară în prezent.
Prin întâmpinare, intimata A.P.A.P.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului întrucât a făcut dovada că a avut deschis la B.R.D. S.M.B. un cont de colectare a dividendelor în perioada 1993-1999, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, veniturile FPS trebuiau depuse în conturi bancare purtătoare de dobânzi.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează:
Problema de drept invocată de recurentă în prima critică adusă deciziei pronunţată în apel este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art. 43 C. com. prin derogare de la normele dreptului civil. Ea este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Când obligaţia contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani, regula izvorâtă din principiul despăgubirii integrale a creditorului este că acesta are dreptul să pretindă debitorului potrivit art. 1084 C. civ. atât pierderea suferită cât şi beneficiul nerealizat cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă prestaţia constă într-o sumă de bani daunele sunt prezumate, aşa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088 alin. (2) C. civ.].
În speţă, obligaţia care nu a fost îndeplinită este de natură comercială aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com.
Potrivit acestui text de lege datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte de lege în afara cazului când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
Părţile din litigiul dedus judecăţii, nu au stipulat un cuantum al dobânzii care deşi curge de drept trebuia determinat, iar pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat dobânda legală, ci o dobândă bancară la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În materie comercială dobânzile reprezintă echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutarea obligaţiei de către debitor.
Au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani cu o derogare de ordin general care priveşte momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere susţinerile intimatei reclamante şi a reţinut în considerentele deciziei că aceasta a făcut dovada că şi-a păstrat la B.C.R. disponibilităţile băneşti în cadrul unui contract de cont curent şi sumele de 178.214.600 lei şi respectiv 143.522.000 lei nu au fost virate la scadenţă de intimată în acest cont.
Intimatei reclamante nu i se cuvine nici dobânda de 10% pe an calculată în raport de contul curent pe care aceasta îl are la B.R.D. aşa cum s-a stabilit de instanţa de fond, şi nici dobânda bonificată de aceeaşi bancă la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an cum s-a reţinut de instanţa de apel.
În cererea de recurs, pârâta a arătat că este de acord cu dobânda la vedere de 10% pe an la care a fost obligată de instanţa de fond.
Faţă de cele mai sus reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. să se admită recursul declarat de pârâtă, să se modifice decizia atacată în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. T.M.C. S.A. Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 658/A din 2 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de A.P.A.P.S. împotriva sentinţei nr. 280 din 11 aprilie 2000 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 804 Dosar nr. 346/2001
Şedinţa publică de la 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 ianuarie 2000 reclamantul F.P.S. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. S.A. cu sediul în Miercurea Ciuc la plata sumei de 321.736.600 lei reprezentând dividende pe anul financiar 1996-1997, 223.414.509 lei daune interese, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Harghita, Miercurea Ciuc, prin sentinţa civilă nr. 280 din 11 aprilie 2000 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la dividende datorate pe anii 1996-1997 în valoare de 321.737.600 lei şi daune interese constând din dobândă pentru perioada de la 2 iulie 1999 până la data pronunţării sentinţei în valoare de 24.328.572 lei.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că pârâta datorează dobânda în temeiul art. 1081 C. civ. de la 2 iulie 1999 data punerii în întârziere, iar valoarea acesteia în lipsa unei convenţii a părţilor s-a stabilit în raport de rata dobânzii la vedere de 10% pe an având în vedere adresa B.R.D. unde reclamantul are contul curent.
Prin decizia nr. 658 din 2 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în tot în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 223.414.509 lei daune interese moratorii conform calculelor reclamantului anexă la acţiune a cărui conţinut face parte integrantă din prezenta decizie, în loc de 24.328.572 lei cum a hotărât instanţa de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că plata cu întârziere a dividendelor atrage răspunderea debitorului în temeiul art. 43 C. com. raportat la art. 1084 C. civ., iar reclamantul a făcut dovada că şi-a păstrat la B.R.C. – disponibilităţile băneşti în cadrul unui contract de cont curent.
În termen legal, pârâta S.C. T. M.C. S.A. cu sediul în Miercurea Ciuc a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 11 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a calculat daunele moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de un an, întrucât în speţă se poate acorda în temeiul dispoziţiilor art. 43 C. com. dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României care este de 35% pe an şi nu de 55-85% pe an aşa cum s-a stabilit de instanţă. Că este de acord cu dobânda la vedere care este de 10 % pe an şi care este practica judiciară în prezent.
Prin întâmpinare, intimata A.P.A.P.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului întrucât a făcut dovada că a avut deschis la B.R.D. S.M.B. un cont de colectare a dividendelor în perioada 1993-1999, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, veniturile FPS trebuiau depuse în conturi bancare purtătoare de dobânzi.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează:
Problema de drept invocată de recurentă în prima critică adusă deciziei pronunţată în apel este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art. 43 C. com. prin derogare de la normele dreptului civil. Ea este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Când obligaţia contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani, regula izvorâtă din principiul despăgubirii integrale a creditorului este că acesta are dreptul să pretindă debitorului potrivit art. 1084 C. civ. atât pierderea suferită cât şi beneficiul nerealizat cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă prestaţia constă într-o sumă de bani daunele sunt prezumate, aşa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor [art. 1088 alin. (2) C. civ.].
În speţă, obligaţia care nu a fost îndeplinită este de natură comercială aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com.
Potrivit acestui text de lege datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte de lege în afara cazului când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
Părţile din litigiul dedus judecăţii, nu au stipulat un cuantum al dobânzii care deşi curge de drept trebuia determinat, iar pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat dobânda legală, ci o dobândă bancară la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În materie comercială dobânzile reprezintă echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutarea obligaţiei de către debitor.
Au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani cu o derogare de ordin general care priveşte momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere susţinerile intimatei reclamante şi a reţinut în considerentele deciziei că aceasta a făcut dovada că şi-a păstrat la B.C.R. disponibilităţile băneşti în cadrul unui contract de cont curent şi sumele de 178.214.600 lei şi respectiv 143.522.000 lei nu au fost virate la scadenţă de intimată în acest cont.
Intimatei reclamante nu i se cuvine nici dobânda de 10% pe an calculată în raport de contul curent pe care aceasta îl are la B.R.D. aşa cum s-a stabilit de instanţa de fond, şi nici dobânda bonificată de aceeaşi bancă la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an cum s-a reţinut de instanţa de apel.
În cererea de recurs, pârâta a arătat că este de acord cu dobânda la vedere de 10% pe an la care a fost obligată de instanţa de fond.
Faţă de cele mai sus reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. să se admită recursul declarat de pârâtă, să se modifice decizia atacată în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. T.M.C. S.A. Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 658/A din 2 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de A.P.A.P.S. împotriva sentinţei nr. 280 din 11 aprilie 2000 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
SPEŢA 4
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 953/2008
Dosar nr. 118/1285/2004
Şedinţa publică de la 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 august 2004 reclamanta SC A.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei B.C.R., ambele cu sediul în Cluj Napoca la plata sumei de 2.046.036.732 lei daune interese cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 4636 din 23 octombrie 2006, a respins acţiunea reclamantei.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că banca nu are nici o culpă în situaţia creată, deoarece semnăturile de pe ordinele de plată depuse spre încasare conform expertizei grafologice efectuate în dosarul de urmărire penală au fost asemănătoare cu specimenele de semnătură depuse la bancă de către B.F.P. şi B.I.
Culpa aparţine reprezentanţilor legali ai societăţii care i-au dat o împuternicire angajatei lor R.M. să prezinte la bancă ordinele de plată şi să încaseze banii conform acestora, fără însă să verifice modul în care s-au făcut plăţile în cadrul societăţii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 95 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
SC A.P. SRL cu sediul în Cluj Napoca a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza pe fond să se admită cererea astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
A susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că banca nu are nici o culpă în ceea ce priveşte eliberarea de fonduri din contul curent întrucât falsul a fost bine executat, deoarece angajaţii acesteia sunt responsabili pentru neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de clienţi.
S-a invocat că suntem în prezenţa unui contract de cont curent încheiat între recurentă şi bancă şi potrivit art. 370 C. com., acesta „produce strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor” deci sumele pe care numita R.M. le-a sustras aparţineau băncii care este victima dolului, întrucât a efectuat plata fără să existe ordin în acest sens.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B.C.R. SA, prin sucursala Judeţeană Cluj a solicitat respingerea recursului întrucât nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia, deoarece îi lipseşte un element esenţial respectiv culpa în producerea pagubelor ce s-ar fi cauzat recurentei.
S-a menţionat că recurenta şi-a schimbat temeiul juridic al acţiunii, întrucât a invocat direct în recurs răspunderea civilă contractuală a intimatei, ceea ce este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Critica recurentei, că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut culpa intimatei în ceea ce priveşte eliberarea de fonduri din contul curent, se referă la aprecierea de către instanţă a materialului probator administrat în cauză, deci la aspecte legate de netemeinicia hotărârii şi care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
Nu poate fi reţinută critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia contractul de cont curent produce conform art. 370 C. com., strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, adică a băncii, care deci este victima dolului pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a invocat în acţiune ca temei juridic răspunderea civilă delictuală şi criticile invocate la instanţa de apel s-au referit la faptul că instanţa de fond nu a reţinut culpa băncii în efectuarea plăţilor fără a exista un ordin în acest sens.
La instanţa de recurs s-a invocat pentru prima dată răspunderea civilă contractuală a intimatei, respectiv dispoziţiile art. 370 C. com., privind contractul de cont curent.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată”, iar art. 316 C. proc. civ., prevede că „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.
În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că recurenta nu îşi poate schimba temeiul juridic din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală în această fază procesuală.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 95 din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 953/2008
Dosar nr. 118/1285/2004
Şedinţa publică de la 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 august 2004 reclamanta SC A.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei B.C.R., ambele cu sediul în Cluj Napoca la plata sumei de 2.046.036.732 lei daune interese cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 4636 din 23 octombrie 2006, a respins acţiunea reclamantei.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că banca nu are nici o culpă în situaţia creată, deoarece semnăturile de pe ordinele de plată depuse spre încasare conform expertizei grafologice efectuate în dosarul de urmărire penală au fost asemănătoare cu specimenele de semnătură depuse la bancă de către B.F.P. şi B.I.
Culpa aparţine reprezentanţilor legali ai societăţii care i-au dat o împuternicire angajatei lor R.M. să prezinte la bancă ordinele de plată şi să încaseze banii conform acestora, fără însă să verifice modul în care s-au făcut plăţile în cadrul societăţii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 95 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
SC A.P. SRL cu sediul în Cluj Napoca a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza pe fond să se admită cererea astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
A susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că banca nu are nici o culpă în ceea ce priveşte eliberarea de fonduri din contul curent întrucât falsul a fost bine executat, deoarece angajaţii acesteia sunt responsabili pentru neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de clienţi.
S-a invocat că suntem în prezenţa unui contract de cont curent încheiat între recurentă şi bancă şi potrivit art. 370 C. com., acesta „produce strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor” deci sumele pe care numita R.M. le-a sustras aparţineau băncii care este victima dolului, întrucât a efectuat plata fără să existe ordin în acest sens.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B.C.R. SA, prin sucursala Judeţeană Cluj a solicitat respingerea recursului întrucât nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia, deoarece îi lipseşte un element esenţial respectiv culpa în producerea pagubelor ce s-ar fi cauzat recurentei.
S-a menţionat că recurenta şi-a schimbat temeiul juridic al acţiunii, întrucât a invocat direct în recurs răspunderea civilă contractuală a intimatei, ceea ce este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Critica recurentei, că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut culpa intimatei în ceea ce priveşte eliberarea de fonduri din contul curent, se referă la aprecierea de către instanţă a materialului probator administrat în cauză, deci la aspecte legate de netemeinicia hotărârii şi care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
Nu poate fi reţinută critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia contractul de cont curent produce conform art. 370 C. com., strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, adică a băncii, care deci este victima dolului pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a invocat în acţiune ca temei juridic răspunderea civilă delictuală şi criticile invocate la instanţa de apel s-au referit la faptul că instanţa de fond nu a reţinut culpa băncii în efectuarea plăţilor fără a exista un ordin în acest sens.
La instanţa de recurs s-a invocat pentru prima dată răspunderea civilă contractuală a intimatei, respectiv dispoziţiile art. 370 C. com., privind contractul de cont curent.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată”, iar art. 316 C. proc. civ., prevede că „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.
În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că recurenta nu îşi poate schimba temeiul juridic din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală în această fază procesuală.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 95 din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
Tematică seminarii
La seminariile din datele de 12.04.2010 şi 14.04.2010 vom discuta despre contractul de report (art. 74-76 C.com.), contractul de cont curent (art. 370-373 C.com.), contractul de leasing (O.G. nr. 51/1997), contractul de franciză (O.G. nr. 52/1997) şi contractul de garanţie reală mobiliară (Legea nr. 99/1999).
joi, 1 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)